Vremea în luna august. Meteorologii ne anunță că urmează zile în care temperaturile vor crește semnificativ, însă vor exista și perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Nu vor lipsi fenomenele asociate, respectiv averse, cantități însemnate de precipitații, intensificări ale vântului și – în anumite zone – căderi de grindină.
În anul 1951, pe data de 10 august, s-a înregistrat temperatura maximă a acestei luni de vară – nu mai puțin de 44,5 grade Celsius. S-a întâmplat la Ion Sion, în județul Brăila. 44 de grade Celsius au fost înregistrate, în aceeași zi, în Bărgan – localitățile Amara și I.C. Frimu.
Temperatura maximă absolută la Bucureşti s-a înregistrats în data de 7 august 2012 şi este de 41,5°C, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, temperatura maximă a fost de 40,1°C.
Temperatura minimă absolută a acestei luni este de –7,0°C la Vf. Omu. S-a înregistrat în zilele de 27 august 1936 şi 20 august 1949. Temperaturi negative s-au mai înregistrat la staţii meteorolgice de munte, dar şi la Miercurea Ciuc, minima absolută fiind aici de -1,9°C, în data de 27 august 1980, informează click.ro.
”Din datele înregistrate de ANM, în perioada 1961–2018 la stațiile meteorologice, se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte 22ºC în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării. Valori între 20-22ºC se înregistreaza în Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei şi zonele deluroase din Muntenia. Valori între 18 şi 20ºC sunt caracteristice pentru centrul şi nord-estul Moldovei, Câmpia Crişanei, Culoarul Mureşului, nord-vestul Transilvaniei. Ȋn Maramureş, în centrul şi estul Transilvaniei, în Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei, Olteniei şi Munteniei aceste valori sunt cuprinse între 16-18ºC”, explică meteorologii ANM.